marți, 15 iulie 2008

Un început de drum

Până în momentul de faţă, s-au materializat mai multe proiecte în parteneriat în România şi Ucraina. Destul de cuminţi, destul de între patru pereţi, motiv pentru care am considerat că e nevoie de un proiect spectaculos, în aer liber. Am preluat ideea veche de un deceniu a lui Gheorghe Şuliuc şi împreună cu el şi cu Nikoletta Holovach (de la Departamentul pentru relaţii internaţionale de la Universitatea "Yuri Fedkovich" din Cernăuţi), am pus la cale, cu finanţare de la Primăria Botoşani, prima secvenţă a proiectului "Pe urmele lui Eminescu, pe jos". În jurul nucleului de participanţi s-au adunat zeci de oameni si sute de spectatori, prin satele prin care-am trecut, tot ce s-a întâmplat respirând emoţie şi foarte mult firesc. Am promis, atunci când am scris proiectul, că voi realiza şi un blog şi a venit şi vremea lansării lui pe Net. Propun ca el să nu fie dedicat doar acestui proiect, ci tuturor evenimentelor în care sunt implicaţi români şi ucraineni. Îmi doresc cât mai mult proiecte din zona firescului, care să însemne cu adevărat ceva pentru cei ce participă, dar şi pentru simplii spectatori. Nu trăim nouă vieţi, precum pisica, ci una şi normal e ca în cadrul ei să realizăm lucruri cât mai interesante cu putinţă... Good luck, to us!

Niciun comentariu: